Deși auzim adesea această axioma, rareori avem ocazia să  conștientizăm acest adevăr. După o carieră lungă în medicină, în care mi-am dedicat eforturile pentru a asambla piesele puzzle-ului unei formări cât mai complete, pentru a aborda cu corectitudine și responsabilitate fiecare pacient din fața mea, am realizat brusc că ceva din maestria mea lipsește. Specializarea mea în ORL s-a dezvăluit pe parcursul formării mele în toate aspectele ei. Am acumulat, de-a lungul anilor, competențe în chirurgie cervicală, chirurgie endoscopică nazo-sinusală, chirurgie otologică și chirurgie estetică. Poate părea mult și unii ar putea întreba în ce măsură am adâncit aceste domenii.

Spitalul Colțea, unde mi-am făcut formarea, cunoscut dintotdeauna ca un spital de urgență în ORL, m-a obligat să acord o atenție continuă și multidimensională în toate aceste domenii. Pot afirma cu tărie că tot ceea ce am decis să realizez, am făcut cu succes spre satisfacția mea și a pacienților mei.

A venit însă un moment în care am înțeles brusc că succesul unui chirurg nu constă doar în acuratețea manuirii bisturiului său sau în priceperea sa operatorie. În fața noastră stau oameni care, de cele mai multe ori, când se prezintă ca pacienți pentru suferințele fizice, aproape că își ignoră suferințele psihice, care de cele mai multe ori sunt premergătoare bolilor care îi aduc la medic. În toată unicitatea noastră, aceleași situații de viață sunt trăite special de fiecare individ în parte.

Mi-am pus intrebarea cum să pot reconcilia acest aspect, care pentru mine era urgent, dar care, în poziția mea de specialist, nu putea fi rezolvat decât printr-un dialog cât mai cald, plin de empatie și înțelegere pentru fiecare pacient. Astfel, în căutarea mea de a aborda pacientul într-o manieră holistică, am descoperit homeopatia, o revelație în viața mea.

Până în acel moment, nu aveam nicio informație despre această ramură a medicinei complementare, ba mai mult, în anii mei de început, exista o mică aroganță a chirurgului cu multe specializări, care mă făcea să cred că cei care apelează la aceste metode caută scuze pentru eșecurile lor profesionale.

Homeopatia are o istorie lungă în țara noastră, cu începuturi în 1840 și oficializare în 1969, având personalități precum profesorul Bunghezănu, Dr. Corneliu Aurian Blajeni, Dr. Ioan Teleianu, soții Dr. Pavel Chirila și Dr. Maria Chirila, care au contribuit la îmbunătățirea stării de sănătate a unui număr mare de români. Din nefericire, în trecut, dar și în prezent, această ramură a medicinei complementare nu este pe deplin exploatată, iar scepticismul față de ea provine din lipsa înțelegerii modului în care funcționează și segmentului din ființa umană căruia i se adresează.

Homeopatia a fost descoperită acum peste 200 de ani de genialul doctor și om de știință Samuel Hahnemann, în studiul său de o viață pentru a găsi principii raționale, ferme și simple pentru practica medicală a vremurilor sale, dezamăgit de faptul că purgația și sângerarea erau singurele metode terapeutice, de cele mai multe ori cu succes îndoielnic. Geniul său a constat în realizarea faptului că succesul tratamentului cu chinina, al malariei, se datora faptului că administrarea de chinină dezvolta simptome asemănătoare cu ale bolii, care anihilează boala, pe principiul "cui pe cui se scoate".

Pentru a înțelege acest lucru, el a experimentat pe el însuși și pe voluntari sănătoși administrarea de chinină. Rezultatul era ca dezvoltau simptome specifice malariei, care dispăreau complet după oprirea administrării remediului. Alegerea remedierii homeopate pentru patologiile de orice natură se face prin descoperirea simptomelor pacientului care seamănă cu simptomele determinate de remedii. La ora actuală, există peste 8.000 de remedii descrise cu tablourile lor clinice. De cele mai multe ori, pacientul confundă homeopatia cu medicina naturistă, principala diferență constând în faptul că remediul homeopat este o substanta foarte diluata până la un nivel în care substanța din care provine (mineral, plantă, animal) depășește numărul lui Avogadro - cu alte cuvinte, remediul nu mai conține substanța, ci doar amprenta ei.

Geniul lui Hahnemann a constat, de asemenea, în descoperirea unor proprietăți neîntâlnite, ale diluării înalte, care, cu cât sunt mai mari, cu atât acționează la un nivel mai subtil, dincolo de corpul fizic, la nivel de senzații, emoții, trăiri mentale. Diluările scăzute se adresează corpului fizic (simptomele bolii).

Prin urmare, după problema pe care o propui să o tratezi cu homeopatia, poți trata pacientul strict pentru problemele acute sau cronice, sau pentru probleme emoționale sau mentale. După școlile pe care homeopatii aleg să le urmeze, unii dintre ei se limitează la tratarea problemelor fizice, folosind unul sau mai multe remedii, în timp ce alții abordează pacientul holistic, luând în considerare și aspectele emoționale și mentale (tratament consituțional). Desigur, abordarea trebuie să fie strict individualizată și să se adapteze nevoilor pacientului, adesea posibil și tratament în etape. Sunt școli diferite, sunt curente diferite, pe care, dacă ai disponibilitatea de a le aborda și înțelege, poți alege o metodă sau alta de tratament.

Ceea ce este util de menționat este că homeopatia nu aduce niciun prejudiciu pacientului în lipsa unei alegeri judicioase, dar în condițiile în care pacientul reușește să se dezvăluie în fața homeopatului, iar homeopatul are suficiente abilități de a valoriza orice informație primită, remediul corect ales poate schimba radical calitatea vieții pacientului pe toate planurile.

 Astfel, în prezent, pot afirma că pot trata patologii din sfera ORL și nu numai, abordând din perspective multiple fiecare pacient.